Previous Tab Next Tab

 

 

 

Colecţii confortabile pentru o casă cu copii


Fondată în 2007 şi bazată pe o experienţă de douăzeci de ani în domeniul paturilor capitonate cu aşternuturi şi accesorii gândite să se potrivească perfect, TWILS este coordonată de Titian, Wilma şi Simone Carnieletto Luisella, TWILS fiind acronimul numelor lor.
Specializată în paturi textile, Twils îşi completează oferta cu colecţii de mobilier, canapele, fotolii şi o linie întreagă dedicată copiilor.
Gândite ca spaţii organizate şi funcţionale, colecţiile sunt destinate unor locuinţe care pun pe primul plan nevoia de relaxare şi odihnă, de confort şi de petrecere a timpului liber. Nouă ne-au atras în mod deosebit atenţia produsele care fac parte din aceste colecţii datorită caracterului versatil care le fac extrem de potrivite interioarelor în care locuiesc persoane tinere, dinamice, cărora le place culoarea şi confortul, dar în mod deosebit le găsim potrivite pentru interioarele familiilor cu copii mici.
Găsirea unui mobilier “nepericulos”, fără colţuri, cu suprafeţe moi este o dorinţă des întâlnită în familiile cu copii, dar şi o sarcină dificilă de cele mai multe ori.
Colecţiile Twils oferă toată gama de mobilier şi accesorii perfect adaptate acestor solicitări: paturi, pufuri, scaune sau fotolii, toate moi, confortabile, în jurul cărora copiii se pot juca în voie şi care celor mari le oferă o senzaţie unică de confort.
Culorile sunt atât de diverse încât piesele pot fi uşor integrate în orice spaţiu, fără a fi nevoie de alte modificări. Ansamblurile sunt modulare, ceea ce lasă o mare libertate utilizatorului la prima instalare, dar oferă şi posibilitatea deloc de neglijat de a regândi spaţiul din timp, în timp, fără mare efort.
În mod clar, cei de la Twils sunt foarte preocupaţi ca cei ce le folosesc produsele să se simtă bine, iar asta ne place.

Informaţii oferite de agenţia Massimo Alessio


Coperta Confort