Soluții din piatră naturală și finisaje pentru proiecte de construcții și amenajări

Stona își consolidează prezența pe piața materialelor de construcție de înaltă calitate printr-o selecție impresionantă de piatră naturală, atent aleasă pentru a satisface cele mai exigente standarde estetice și tehnice. Fie că este vorba de spații rezidențiale cu caracter distinctiv, proiecte comerciale avangardiste sau interioare exclusiviste, Stona oferă soluții versatile, rafinate și durabile pentru fiecare viziune arhitecturală.

Materialele naturale continuă să domine tendințele în designul interior și exterior, datorită durabilității, esteticii atemporale și unicității fiecărei plăci. La Stona, fiecare bucată de piatră naturală este atent selecționată din cariere de prestigiu internațional și prelucrată cu grijă, pentru a oferi clienților produse de o calitate excepțională, gata de montaj.

„Ne dorim să oferim clienților noștri nu doar materie primă, ci și o experiență completă – de la consultanță tehnică și selecția materialului potrivit, până la livrare rapidă și recomandări de montaj. Fiecare proiect este unic, iar rolul nostru este să găsim piatra ideală pentru a-l transforma într-un spațiu cu adevărat special,” a declarat Mihaela Maricescu, Manager Vânzări STONA București.

Oferta Stona acoperă cele mai cerute și versatile tipuri de piatră naturală, potrivite atât pentru proiecte clasice, cât și pentru concepte moderne, industriale sau rustice.

  1. Marmura – expresia supremă a eleganței

Cunoscută pentru venaturile spectaculoase și varietatea cromatică, marmura este ideală pentru interioare rafinate: blaturi, placări de pereți, băi, șeminee. Disponibilă în culori precum alb, crem, gri, verde sau negru, marmura creează senzația de lux și profunzime.

  1. Granitul – campionul rezistenței

Datorită durității sale naturale, granitul este alegerea ideală pentru blaturi de bucătărie, fațade, pardoseli exterioare sau trepte. Nu se zgârie ușor, rezistă la temperaturi înalte și are un aspect modern, cu granulații fine sau dense.

  1. Travertinul – căldură și textură

Piatră cu aspect mediteranean, travertinul oferă o atmosferă caldă, relaxantă. Este ideal pentru băi, terase, livinguri sau piscine, în tonuri calde de bej, miere sau gri deschis.

  1. Calcarul – naturalețe și sobrietate

Cu o textură delicată și o cromatică neutră, calcarul este preferat pentru placări exterioare, interioare luminoase și spații minimaliste. Poate fi prelucrat cu finisaje diverse, păstrându-și farmecul natural.

  1. Onixul – piatra spectaculoasă

Translucid și cu nervuri intense, onixul este ideal pentru proiecte cu impact vizual: pereți iluminați, baruri, recepții. Gama sa cromatică include portocaliu, roșu, alb, verde – fiecare placă fiind o adevărată piesă de artă naturală.

  1. Ardezia – robustă și decorativă

Ardezia este o piatră stratificată, cu aspect texturat și culori închise (gri, antracit, verde). Este folosită cu succes pentru fațade ventilate, placări decorative sau pardoseli, oferind o estetică modern-industrială.

  1. Șistul – dinamism în textură

O alegere excelentă pentru accente rustice sau contemporane, șistul are o textură vibrantă, stratificată, și este adesea utilizat pentru placări verticale sau grădini decorative.

  1. Cuarțitul – frumusețe și performanță

Cuarțitul natural oferă aspectul delicat al marmurei, dar cu o rezistență apropiată de cea a granitului. Este potrivit pentru blaturi, băi, zone de trafic intens, în tonuri sofisticate de alb, gri, roz pal sau verde deschis.

Finisajul este expresia finală a caracterului pietrei și joacă un rol esențial în felul în care este percepută și utilizată piatra naturală. Stona oferă o gamă completă de finisaje adaptate fiecărui tip de piatră și proiect:

Fiamat cu jet de apă (Water Jet Flamed)
Un finisaj cu textură pronunțată, obținut prin aplicarea unui jet de apă sub înaltă presiune pe suprafața pietrei. Acțiunea jetului de apă determină desprinderea uniformă a cristalelor de la suprafața pietrei, conferind un aspect natural rugos, dar păstrând intensitatea originală a culorii. Comparativ cu fiamarea clasică, această tehnică asigură un finisaj mai curat și un contrast cromatic mai puțin accentuat.

Sablat (Sandblasted)
Oferă o textură fin-rugoasă, uniformă. Este realizat prin pulverizarea sub presiune a unui jet de nisip asupra pietrei, proces care diminuează luciul natural și estompează ușor culoarea originală, creând o suprafață catifelată vizual, cu proprietăți antiderapante. Ideal pentru aplicații exterioare sau spații unde aderența este importantă, fără a compromite eleganța materialului.

Buciardat (Bush-Hammered)
Conferă pietrei o textură granuloasă, variind de la fină la grosieră, în funcție de instrumentul utilizat. Suprafața este lovită mecanic cu un cap metalic zimțat, proces care generează un finisaj puternic texturat, cu excelente proprietăți antiderapante. Este un finisaj frecvent utilizat în zone cu trafic intens sau pentru placări exterioare expuse intemperiilor.

Scapițat (Split Face)
Cu un aspect rustic și autentic, finisajul scapițat se obține prin despicarea mecanică sau manuală a pietrei, rezultând două fețe neregulate cu textură naturală. Procedeul scoate în evidență caracterul brut al materialului, fiind ideal pentru fațade, ziduri decorative sau placări arhitecturale ce doresc să transmită un sentiment de forță și naturalețe.

Natural (Natural Cleft)

Un finisaj care respectă forma originară a pietrei, fără intervenții mecanice de netezire. Specific pietrelor care se clivează natural, precum ardezia sau șistul, acest tratament păstrează textura stratificată, neregulată, cu imperfecțiuni elegante ce sporesc autenticitatea și frumusețea materialului.

Lustruit (Polished)

Oferă o suprafață perfect netedă, obținută prin șlefuirea succesivă a pietrei cu abrazive fine. Acest proces evidențiază intensitatea culorilor și profunzimea venaturilor, conferind materialului un efect de oglindă și o eleganță sofisticată. Este alegerea ideală pentru spații de interior cu design rafinat, unde lumina și reflexia adaugă un plus de spectaculozitate.

Mat / Șlefuit (Honed)

Acest finisaj dezvăluie o suprafață netedă, lipsită de luciu, cu o textură catifelată și uniformă. Păstrează naturalețea pietrei, atenuând reflexiile și oferind o estetică subtilă, contemporană. Ideal în amenajări minimaliste, spa-uri sau interioare moderne unde se caută un echilibru între rafinament și simplitate.

Consultanță personalizată și livrare rapidă din stoc

Clienții Stona beneficiază de consiliere tehnică gratuită, mostre fizice la cerere și posibilitatea de a alege materialul direct din stoc. Showroom-ul modern și depozitul extrem de generos,  permit onorarea comenzile rapid și eficient, indiferent de volumul solicitat.

„Suntem conștienți că alegerea pietrei naturale potrivite este o decizie importantă. De aceea, punem la dispoziția clienților noștri informații clare, mostre și asistență dedicată, pentru a transforma viziunea fiecărui arhitect sau beneficiar într-un proiect remarcabil,” a adăugat Mihaela Maricescu.

Despre Stona

Cu o experiență vastă în domeniul pietrei naturale, Stona se remarcă prin diversitatea materialelor disponibile, standardele înalte de selecție și prelucrare, precum și prin seriozitatea în relația cu partenerii. Materialele Stona sunt certificate conform standardelor internaționale și sunt potrivite pentru utilizare în construcții, amenajări interioare, precum și în proiecte arhitecturale de mari dimensiuni.

Stona operează șase cariere proprii la nivel global și colaborează în exclusivitate cu peste 15 cariere internaționale, exportând piatră naturală în peste 80 de țări. Cu un depozit de excepție, ce include peste 300.000 de metri pătrați de material disponibil, clienții au acces la o varietate remarcabilă: 120 de tipuri de marmură, 230 de variante de granit, 20 de modele de travertin și 20 de modele de calcar. Această diversitate, alături de politica de prețuri competitive, face ca piatra naturală să fie accesibilă pentru o gamă largă de proiecte, fără a compromite calitatea premium oferită.

Showroom Stona – Șoseaua Pipera nr.48, București

Depozit Stona – Comuna Brazi – Sat Negoiesti – str. Piatra Craiului, nr. 11

Punct de lucru Stona – Loc. Lancrăm – Sebeș, DN 1 km 372, jud. Alba

www.stona.ro

 

20 ani de lifestyle şi design
signature

No Comments Yet.

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *